Tango

Înaintasul Tango-ului a fost un dans numit Milonga. La începutul secolului al XX-lea, Milonga (în care există mișcarea specifică scurtă și oprită a capului și umerilor) era dansată în sălile mici, de înaltă societate, din Brazilia.

"The dandies" (baieții în vogă) au schimbat dansul din două puncte de vedere. În primul rând au schimbat așa-numita „Polka rhythm” în "Habanere rhythm" și au denumit dansul “Tango”, deoarece numele de Milonga amintea prea mult de "Barria de Las Ranas", unul dintre ghetourile Buenos Aires-ului.

Începând cu anul 1900, mai mulți amatori din comunitatea argentiniană au încercat fără succes să introducă Tango-ul în Paris. Profesorul parizian Robert a făcut eforturi uriașe pentru a face tangoul popular însă, cu toate acestea, drumul nu a fost pavat cu trandafiri.

Tango-ul a avut mulți adepți dar și mulți oponenți. Printre aceștia se numărau în special episcopii francezi, aceștia atrăgând atenția asupra naturii tentante și senzuale a Tango-ului, în neconcordanță cu sfintele învățături bisericești. Tango-ul nu a fost acceptat nici la Londra, din motive asemănătoare: era considerat un dans erotic.
În 1907, după câteva schimbări de stil și în urma unui concurs de dans din Riviera Franceză, unde dansatorii au fost foarte apreciați, Tango-ul a fost acceptat atât la Paris cât și la Londra la petreceri, ceaiuri sau cine dansante care aveau ca invitați dansatori profesioniști.
Până și presa din SUA era scandalizată. Pe data de 30 mai 1915, New York Times publica un articol cu titlul "Pericolul Tango-ului, mai mare decât Imperialismul German".
În 1924, Dr. Boheme din New York a descoperit chiar și o nouă boală: "the Tango-foot".

Măsura muzicală este de 4/4 iar tempo-ul este de 30-33 de măsuri pe minut.

Caracterul Tango-ului este dat de mișcările sincopate și de pauzele dramatice, iar maniera de abordare depinde în mare măsură de abilitatea dansatorilor de a se adapta caracterului pasional al dansului.
Tango-ul este un dans plin de personalitate, cu multă trăire interioară care învăluie publicul cu parfumul său.

<< înapoi